Localitatea Fărău este centrul comunei cu acelaşi nume din care mai fac parte satele Medveş, Heria, Şilea şi Sînbenedic. Această unitate administrativ-teritorială este aşezată în partea de nord-est a judeţului Alba, la limita cu judeţul Mureş.
Din punct de vedere geografic, zona face parte din Podişul Târnavelor, mai exact din arealul cuprins între râurile Mureş şi Târnava Mică, altitudine medie (300 – 500m) între care se află mici depresiuni. Aceste depresiuni intracolinare au fost vetre de locuire din cele mai vechi timpuri. Afirmaţia este susţinută de descoperirile arheologice întâmplătoare şi de câteva periegheze care conturează un tablou istoric din care fac parte epocile antice ale neoliticului, bronzului şi fierului cu ambele sale vârste Hallstatt şi Latčne. Din neolitic provine un topor de piatră aparţinând culturii Coţofeni (3500 – 2500 a.Chr.) descoperit la Heria şi tot în această localitate s-au găsit materiale arheologice din epoca bronzului cultura Wietenberg (2000 – 1300 a.Chr.). Mult mai bine este reprezentată epoca fierului cu descoperiri arheologice la Medveş, o urnă bitronconică şi Heria, unde dintr-un loc neprecizat provin două săbii şi trei vârfuri de lance din fier. Acestea se păstrează în Muzeul de Istorie din Aiud. Urme de locuire din epoca fierului, Hallstatt (sec.XI – VII a.Chr.) s-au semnalat la Şilea în locul numit “La Soci”, lângă Pădurea Vinerii, aproape de satul Veseuş. Arheologul G.Teglaş semnala în 1886, faptul că a văzut două statuete provenite din localitatea Fărău, ulterior dispărute. Descoperiri de materiale arheologice s-au semnalat la Şilea, Sînbenedic (morminte de înhumaţie din cultura Dridu, sec.VIII – IX d.Chr.) şi Heria. Tezaurele de monede romane dscoperite la Medveş se eşalonează cronologic din epoca republicană la cea imperială (135 a.Chr. – 117 d.Chr.), ultimul descoperit în anul 1990 în punctul “Pârâul Sălciilor” număra 114 piese1.
Menţionăm prezenţa în toponimia satului Heria a dealului “Cetate” cu urme de locuire din neolitic până în epoca prefeudală. Dealul “Cetate” se află în partea de vest a satului. Situl arheologic a fost cercetat în anul 2004 de un colectiv de arheologi clujeni, ocazie cu care au fost identificate urme de locuinţe, morminte, materiale ceramice, oase umane şi de animale domestice, toate din perioada bronzului timpuriu2.
Aceste descoperiri arheologice încadrează localităţile comunei Fărău într-un areal istoric mai amplu din care fac parte şi aşezările Şpălnaca, Turdaş, Silivaş şi Hopârta mult mai bine cercetate datorită profesorului Mihai Blăjan. Se poate afirma faptul că dzvoltarea acestora s-a făcut în strânsă legătură cu prezenţa sării, exploatată încă din antichitate din mai multe centre aflate în apropierea Mureşului şi cunoscute în epoca romană sub numele de Salinae.
Primul document scris despre satul Fărău datează din anul 1299. Acesta este menţionat cu numele maghiarizat Förö, adică “fierbinte”, nume topic care arată o însuşire a locului. Toponimul “Fierbinţi” este întâlnit în spaţiul românesc în mai multe zone3. Pentru localitatea Fărău, acest toponim poate fi pus în legătură cu prezenţa în zonă a unor mici tăuri cu nămol fierbinte, probabil rezultat al unei activităţi tectonice care de-a lungul timpului s-a manifestat chiar şi prin cutremure de pământ, cum a fost cel de la sfârşitul secolului al XIX-lea cu epicentrul la Gîmbuţ, sat aflat azi în judeţul Mureş. Istoria medievală şi cea modernă a satului Fărău se înscrie în linia generală a istoriei Transilvaniei. Secole de-a rândul locuitorii satului au fost aserviţi stăpânilor de pământ, nobililor unguri împroprietăriţi de regii Ungariei încă din secolele XIII – XIV şi moştenitori astfel ai unor proprietăţi, terenuri agricole, fâneţe, păşuni şi păduri, care până la ocuparea Transilvaniei au aparţinut obştilor săteşti româneşti. O asemenea obşte a fost şi cea a satului Fărău, sat aşezat, după cum am mai afirmat, într-o mică depresiune intracolinară asemenea satelor Şpălnaca, Silivaş, Turdaş sau Hopârta cu care din punct de vedere geografic şi istoric se aseamănă foarte mult. Aşezate între Mureş şi Târnava Mică aceste sate au fost foarte mult influenţate de aspectul reliefului, un relief de culmi cu forme domoale, rotunjite la altitudine de 300 – 500 m, cu ramificaţii, asemenea unor plase în care şi-au găsit locul mici văi. Etnograful Romulus Vuia încadrează satele din această zonă geografică în categoria satelor îngrămădite, cu gospodării care formează un întreg bine închegat, străbătut în toate părţile de uliţi înguste şi întortocheate fără nicio ordine încât ai impresia că “uliţa a fost adusă la casă, iar nu casa a fost aşezată la uliţă”4.Este o imagine în al cărei contur se înscrie şi satul Fărău.
Din punct de vedere demografic, în 1733, satul avea 63 de familii, iar în 1805, 209 familii. Numărul locuitorilor, de-a lungul timpului, conform unor recensăminte a fost următorul5:
1750 516 locuitori
1766 531 locuitori
1831 1016 locuitori
1854 1019 locuitori
1857 930 locuitori
1900 1119 locuitori
1910 1124 locuitori
1920 1075 locuitori
În anul 1930 s-au înregistrat 1239 locuitori, dintre care 1190 români, 39 maghiari şi 9 ţigani. Din nefericire recensămintele din ultimii ani ne prezintă o imagine demografică îngrijorătoare, astfel dacă în 2002 la nivelul întregii comune s-au înregistrat 1909 locuitori, în anul 2011, numărul populaţiei a scăzut la 1569 locuitori. Sub raport etnic majoritatea populaţiei este formată din români.
Dintre evenimentele istorice cele mai importante la care au participat şi locuitori ai satului Fărău sunt cele din 1848 – 1849, 1914 – 1918 şi Marea Unire din 1918.
Istoricii care se apleacă asupra evenimentelor din anii 1848 – 1849, prin cercetarea arhivelor de la Sibiu şi Alba Iulia încadrează aceste evenimente într-un “război naţional” pentru apărarea limbii române şi a credinţei strămoşeşti, iar cei care s-au opus anexării Transilvaniei în hotarele Ungariei, au fost zecile de mii de ţărani români, “soldaţi fără uniformă” care au îndurat umiliri şi cruzimi greu de imaginat.
Locuitorii satului Fărău şi-au adus şi ei tributul de sânge prin participarea în oastea tribunilor Axente Sever şi Avram Iancu în luptele de la Ocna Mureş (9 – 10 ianuarie 1849) şi pentru apărarea cetăţii Alba Iulia în primăvara aceluiaşi an. Pedeapsa pentru o astfel de îndrăzneală a venit din partea rebelilor unguri care au ridicat spânzurători pe dealul care se numeşte “Coasta furcilor”. Iată cum toponimia ne aduce în faţă o pagină de istorie dureroasă prin amintirea unui eveniment tragic care a impresionat sufletul locuitorilor din Fărău prin păstrarea în mentalul colectiv a unor fapte petrecute acum mai bine d un secol şi jumătate. Un document semnat în 18 dcembrie 1849 de preotul ortodox Emanoil Moldovan, judele Roseci Ion, sătenii Neamţ Vasile, Lupean Ion, Ciulea Nicolae, Castrase Toma, enumeră 74 de săteni din Fărău păgubiţi de unguri cu bunuri în valoare de 6213 florini şi 24 creiţari.6
Emanoil Moldovan, parohul locului de lege greco-orientală a fost jefuit de 4 boi, 2 vaci, 60 feldere de bucate, 33 ferii de vin, de toate uneltele ca şi hainele cele scumpe “de n-o rămas numai locul gol”7.
Acest document este foarte interesant şi sub aspectul onomasticii. Acum 165 de ani găseam în localitatea Fărău nume care le păstrăm şi azi : Neamţu, Tiuca, Stăvar, Lupean, Luduşan, Indrei, Stoia, Andrea, Haţegan, Ciulea, Nuc, Dorca, Dobrin, Lup, Castrase, Boholţan, Opriş, Bian, Şerban etc. Aceştia au fost moşii şi strămoşii celor de azi.
Monumentul Eroilor din Fărău
Pe câmpurile de luptă, în primul război mondial s-au aflat şi bărbaţi din Fărău. Un monument ridicat în anul 1920 cinsteşte memoria acestora. Un asemenea monument ar merita şi cei 74 de locuitori ai Fărăului, care au suferit din cauza “jafurilor făcute de nobilii maghiari în comunitatea Fărăului” în anii 1848 – 1849. O localitate care îşi respectă trecutul şi strămoşii este o localitate respectată şi apreciată, cu atât mai mult cu cât numele celor 74 de fărăieni se regăsesc şi azi în localitatea noastră. Documentele din anul 1849, consemnează pentru Şilea, “4 morţi de moarte silnică pe vremea răzmeriţii”, în satul Fărău au fost omorâţi 20 de bărbaţi, în satul Heria, 4 bărbaţi şi o femeie, iar în satul Sînbenedic deasemenea 4 morţi8.
Menţionăm şi prezenţa unui grup de locuitori ai satului Fărău la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918. Aceştia au fost conduşi de preotul Teodor Sas, preşedinte al Consiliului Naţional Român din localitate.
Biserica satului a fost prezentă la marile evenimente din istoria neamului românesc. Nici nu se putea altfel, pentru că pe raza comunei Fărău se găsesc 5 biserici din lemn construite în secolul al XVIII-lea. Biserica “Sfinţii Arhangheli”, atestată la 1761 – 1762 ca ortodoxă cu 100 de familii, bisericile “Sfântul Nicolae” (1730), şi biserica “Sfinţii Arhangheli” (1760) din Sînbenedic, iar în Şilea biserica “Sfinţii Arhangheli” datată la 1664 şi tot în Şilea, biserica “Sfântul Nicolae”, construită în 1761.
Biserica Ortodoxă Română – Fărău – monument istoric
Bisericile de lemn de pe raza comunei Fărău sunt adevărate bijuterii ale arhitecturii româneşti. Satul Fărău este cunoscut şi prin cei doi meşteri Oprea şi Toma de Fărău, specializaţi în arta construirii bisericilor de lemn, autorii ancadramentelor din 1664 de la biserica “Sfinţii Arhangheli” din Şilea şi constructori ai bisericii din Ciuguzel, azi dispărută9.
Preoţii şi cantorii bisericilor din satele comunei Fărău au fost şi primii dascăli ai şcolilor confesionale. O conscripţie a satelor, preoţilor şi bisericilor ortodoxe din Protopopiatul Mureşului scrisă în Heria la 26 decembrie 1849 de preotul Grigore Moldovan, administratorul acestui protopopiat cuprinde date importante despre situaţia şcolară. Astfel la Şilea, “şcoala nu era, dar dascălul învăţa pruncii în casa sa”, la fel şi la Heria, dascălul învăţa copiii, “în casa sa mică”. La Sînbenedic, şcoala era în stare săracă, nu era dascăl şi pruncii erau învăţaţi de cantor. Pentru toate cele trei sate se menţionează faptul că obştea era săracă şi cu greu putea întreţine o şcoală. În schimb la Fărău, şcoala a fost, dar s-a stricat, dascălul învăţa copiii în casa sa, însă obştea este în stare bună şi putea face şcoală10.
Acelaşi document conţine şi informaţii despre situaţia demografică, obştea număra 148 de gospădării şi cei 553 locuitori. Satele Sînbenedic şi Şilea erau mai mici, în primul erau 90 de familii ortodoxe cu 418 locuitori, iar în al doilea 57 de gospodării şi 394 de credincioşi ortodocşi. De menţionat că satul Fărău, cu cei 800 de locuitori de religie ortodoxă era cel mai mare din cele unsprezece sate ale Protopopiatului Ortodox al Mureşului. Revenind la situaţia învăţământului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şcolile îşi păstrează statutul lor confesional. Astfel în 1863, la Fărău era dascăl Popa Theodor atât la şcoala de confesiune ortodoxă cât şi la greco-catolici, la Şilea era învăţător Filimon Grigore pentru ortodocşi şi Luca Ioan pentru greco-catolici, iar în satele Heria şi Sînbenedic erau şcoli confesionale ortodoxe cu învăţătorii Crişan Ioan, respectiv Turcan Ioan11.
Dintre personalităţile născute în satul Fărău, fără îndoială, cea mai cunoscută este aceea a lui Alexandru Lupeanu Melin (1887 – 1937), profesor romancier, nuvelist, eseist, ziarist şi traducător. Alexandru Lupeanu Melin face parte din elita intelectuală românească din prima jumătate a secolului al XX-lea. A studiat la Blaj, Cluj şi Budapesta. La Blaj conduce societatea de lectură a studenţilor teologi (1909 – 1910), iar la Budapesta a fost preşedintele Societăţii Petru Maior care îi cuprindea pe studenţii români (1911 – 1914). Între anii 1916 – 1937 a fost profesor şi director la Liceul de Fete din Blaj. Fiind considerat indezirabil pentru autorităţile austro – ungare, până în 1918, Alexandru Lupeanu îşi publică opera scrisă sub diferite pseudonime: Al.Melin, Dascălul Sandu, Ion Grăunte etc. Din 1923 la recomandarea lui Liviu Rebreanu şi Ion Minulescu, Alexandru Lupeanu Melin devine membru în Societatea Scriitorilor Români. Din vasta sa operă reţinem doar interesul pentru folclorul românesc prin faptul că a descoperit şi publicat manuscrisul de cântări şi strigături româneşti culese în 1838 de Nicolae Pauletti de pe Valea Secaşelor şi a culegerii “Cântecele Iancului, pe care le cânta poporul în părţile Ardealului”, culegere publicată în 1922. Evocator al trecutului românilor de pe plaiurile Târnavei, distins cărturar şi îndrumător al tineretului, Alexandru Lupeanu Melin şi-a dedicat întreaga sa viaţă luminării neamului său12.
De-a lungul timpului locuitorii satului Fărău şi-au păstrat tradiţiile şi obiceiurile specifice zonei folclorice dintre Mureş şi Târnava Mică. Acestea mai pot fi văzute şi azi cu ocazia sărbătorilor religioase, evenimentelor familiare sau a ritualurilor legate de muncile agricole. Este de remarcat faptul că la iniţiativa Consiliului Judeţean Alba, tocmai pentru a se păstra specificul satului şi a se salva bunuri de patrimoniu cultural şi spiritual, în Fărău s-a organizat o expoziţie etnografică permanentă într-o gospodărie ţărănească autentică, unde pot fi admirate casa ţărănească cu două camere, hol şi prispă, amenajată cu mobilier rustic, ornamentată cu ţesături lucrate manual, specifice satului nostru, cu icoane pe sticlă şi fotografii vechi de familie.
Nu lipsesc războiul de ţesut şi toate uneltele specifice meşteşugurilor casnice: sucala, furca, fusul, răşchitoriul, vârtelniţa, hecela, spetele, meliţa. Un loc aparte îl ocupă lada de zestre şi ceramica specifică locului. Uneltele agricole, între care plugul şi grapa, precum şi tradiţionala fântână din curte cu valău pentru adăpatul animalelor, sunt mărturii peste timp ale unor ocupaţii tradiţionale la români: agricultura şi păstoritul.
Costumul naţional cu toate piesele sale ornamentate prin contrast cu negru şi alb poate fi admirat la artiştii amatori care formează ansamblul “Cununa Fărăului”, născut din dragoste şi preţuire pentru folclor.
Am început clădirea acestui ansamblu încă din 2006, cu un grup vocal mixt la Şilea. În anul 2008 printr-un proiect cultural al Consiliului Judeţean Alba în care s-a implicat Centrul de Cultură Augustin Bena şi Primăria comunei Fărău au pus bazele formaţiei de dansuri populare “Izvoraşul 2008”. Ansamblul “Cununa Fărăului” se remarcă în anul 2011 prin ocuparea locului I la Concursul Festival “Cultură pentru cultură”. Format din trei generaţii, acest ansamblu a fost apreciat în anul 2013 la Festivalul Internaţional de Folclor de la Aiud şi în spectacolele ocazionate de sărbătorile sfârşitului de an, prilej cu care au adus pe scenă colinde străvechi, portul tradiţional şi obiceiuri specifice satului Fărău. Am promovat un folclor autentic aşa cum ni l-au lăsat strămoşii noştri. Considerăm că numai astfel putem proiecta un arc peste timp, un timp ce vine dintr-o istorie îndepărtată adeseori tumultoasă şi plină de sacrificii.
Dacă astăzi sincronizarea cu Occidentul este tot mai evidentă, nu înseamnă că trebuie să renunţăm la identitatea noastră naţională.
Trecutul îndepărtat demonstrat prin descoperirile arheologice, evenimentele istorice nu de puţine ori dramatice, monumentele religioase şi paginile de istorie şcolară, personalităţile satului, tradiţiile, folclorul se constituie în tot atâtea coordonate care dau contur unei comunităţi. Este ceea ce ne-am propus prin acest articol, oprindu-ne cu precădere asupra istoriei mai puţin cunoscută a satului Fărău, un sat care a tezaurizat o mulţime de valori spirituale, morale, culturale şi materiale specifice identităţii noastre româneşti în consens cu versul eminescian “Dar noi locului ne ţinem / Cum am fost aşa rămânem” .
prof. Ioana Ofelia Bordean Coordonator artistic Ansamblul “Cununa Fărăului”
prof. Pantilimon Popovici Şcoala Gimnazială “Lucian Blaga” Ocna Mureş
Note
1Vezi Repertoriul arheologic al judeţului Alba 1995, autori Vasile Moga şi Horia Ciugudean, pag.94 (Fărău), 107 (Heria), 124 (Medveş), 173 (Sînbenedic) şi 181 Şilea
2 Tecar M., Tecar T.,et alli Cercetări arheologice la Heria “Cetate”, jud.Alba, în volumul Studia Archaeologia et Historica in honorem magistri Doria Alicu, Cluj Napoca 2010, pag.41 – 45.
3 Iordan I., Toponomia românească, Bucureşti 1963, pag.111
4 Vuia R., Studii de etnografie şi folclor, Bucureşti, 1975 pag.199 (vezi şi pag.205 cu blocdiagrama în care apar satele Şpălnaca, Silivaş, Turdaş, Hopârta, Asinip şi Ciuguzel “îngrămădite” în mici depresiuni.
5 Hanciu I.Şt., Populaţia, aşezările şi economia judeţului Alba de Jos în preajma Marii Uniri de la 1 Dcembrie 1918, Alba Iulia 2005, pag.151
6 Suciu D. et alli Revoluţia transilvană de la 1848-1849. Date, realităţi şi fapte reflectate în documente bisericeşti ortodoxe, 1848-1850, Bucureşti 2011, pag.57
7 Idem 6, pag.250
8 Idem 6, pag.470 – 471
9 Cristache-Panait I., Biserici de lemn, morminte istorice din Episcopia Alba Iuliei, meşteri d continuitate şi creaţie românească, Alba Iulia, 1987, pag. 61 – 67, 83
10 Suciu D. op.cit. pag. 470 – 471
11 Polverejan Ş., Contribuţii statistice privind şcolile româneşti din Transilvania în a doua jumătate a sceolului al XIX-lea, în Cumidava II, 1968, pag.164, 175 şi 192
12 Hinescu Ana şi Hinescu Arcadie, Oameni de ieri şi de azi ai Blajului, Blaj, 1944.
